Voluntariatul – soluție în orientarea școlară și vocațională

Voluntariatul – soluție în orientarea școlară și vocațională

Proiectul face parte din Agenda Comunitatii 2017 si incepe la 1 iulie 2017.

Scopul orientării şcolare şi profesionale este de informare şi consiliere a elevilor cu privire la alegerea rutei şcolare şi profesionale motivat considerată de fiecare persoană ca optimă pentru sine şi care să-i aducă acesteia, prin cariera exercitată, satisfacţie, un nivel de trai decent, afirmare personală şi socială, performanţă profesională şi participarea la viaţa publică. Totodată, activitatile de consiliere cu privire la carieră vizează şi sporirea capacităţii elevului de auto-decizie, auto-evaluare realistă de sine, iniţiativă, flexibilitate în diferite situaţii specifice. O completare a acestor comptente este adusă de activitati concrete pe care elevul le poate presta in afara școlii si care să dea dimensiunea practică a ceea ce invata în școala, în acest sens voluntariatul este cea mai la îndemană și relevanta activitate „profesională” pe care un elev o poate face pentru descoperirea vocației si a ceea ce vrea să facă în viață din punct de vedere profesional.

Activitati si calendar:

Descriere activitati:

  1. Ghidul orientarii scolare si vocationale prin oportunitati de voluntariat – in prima parte a proiectului echipa ReGeneratia va dezvolta un ghid de orientare scolara prin voluntariat pe care il va pune la dispozitie gratuit elevilor de clasa a 8a in ultima parte de derulare a proiectului. Ghidul va fi disponibil atat in format fizic intr-un tiraj de 2000 de exemplare, cat si in format digital si va fi downloadabil aici pe site-ul asociatiei.
  2. Lectii de voluntariat – reprezinta o serie de 10 seminarii. Acelasi seminar de 2,5 ore va fi livrat de 10 ori catre 250 de elevi. Ce va cuprinde seminarul? O parte introductiva in care li se explica copiilor ce inseamna orientarea scolara si vocationala, o parte in care elevilor li se va prezenta un chestionar care o data completat, le va da o directie profesionala catre care se pot indrepta prin prisma preocuparilor lor, o parte in care ei sunt invatati ce si cum sa faca pentru a face alegerile potrivite in scoala si pe viitor in cariera, si o ultima parte in care li se explica ce este voluntariatul si cum acesta poate reprezenta o buna oportunitate de a experimenta noi lucruri dpdv profesional si cariera viitoare. De asemenea li se va explica si ce pot invata din experientele de voluntariat si cum sa isi aleaga experientele cele mai relevante.
  3. Pasaport de voluntar – este un program de afterschool de o saptamana, prin care participantii invata in detaliu despre voluntariat si despre orientarea scolara si vocationala, primesc instrumentele si materiale ajutatoare pentru a face alegeri potrivite dpdv al carierei, precum si training referitor la diverse competente de baza de genul: comunicarea cu parintii si profesorii, managementul timpului si planificarea si organizarea pentru identificarea celei mai bune alegeri in ceea ce priveste admiterea la liceu.

PROIECT ANULAT